Sfârșitul capitalismului

Crizele ce cuprind întreaga lume capitalistă în fiecare deceniu, vin să dezminta în fața întregii lumi pretențiiile de umanizare ale capitalismului. Acest fapt și multe alte exemple ne arată sfarsitul de care se apropie capitalismul, prin epuizarea resurselor, creșterea șomajului și poluarea excesiva.

Crizele economice   

Șomajul în Statele Unite a ajuns de pildă să depășească cifra de 5%. În Spania, șomajul a depășit înca de acum 10 ani pragul de 13% iar acum se situează la peste 27%, proporția în rândul tinerilor sub 25 de ani ajungând chiar la un înspăimântător 1 din 3. Toate aceste probleme vin în defavoarea formei actuale a capitalismului, toate aceste crize econmice făcând să scadă nivelul de trai al populaților.

Epuizarea resurselor

Epuizarea resurselor naturale este un subiect intens dezbătut, iar un nou studiu publicat de Global Sustainability Institute susține că o serie de țări din Uniunea Europeană se vor confrunta cu un „deficit critic” de resurse naturale. Conform raportului, unele țări europene mai au resurse proprii de energie pentru mai puțin de un an și sunt dependente de importurile din țări precum Rusia, Norvegia sau Qatar. Aceasta se datorează exploatării excesive ale resurselor în numele profitului excesiv ce duce la îmbogățirea anumitor corporații de pe urma acestora.

Mâna de lucru ieftină

În zilele noastre exportul de poluare si găsirea de mână de lucru ieftină este la ordinea zilei. Corporațiile mută fabricile poluante în țări subdezvoltate iar muncitorii sunt plătiți cu un salariu sub limita existenței, aceștia nu mai pot fi numiți muncitori, devenind un fel de sclavi care muncesc pe bani putini. Chiar daca muncesc cu carte de munca, sunt tratați de parcă ar munci la negru.

Romania si Bulgaria au avut in 2014 cea mai ieftina mana de lucru dintre statele membre UE. Potrivit datelor Eurostat, costurile orare pentru mana de lucru in Uniunea Europeana au variat in 2014 intre 3,8 euro in Bulgaria, 4,6 euro in Romania, si 40,3 euro in Danemarca, in timp ce media in UE a fost de 24,6 euro, iar in zona euro de 29,2 euro.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *