De Lupu Ioan Nicolae.
Acum aproximativ doi ani am scris un articol pentru Uniunea Tineretului Socialist (Lupu, 2022) care viza ursul pe baze ecologice și socialiste. Având în vedere situația prezentă, anemia oamenilor de știință din țară și a autorităților locale și naționale mă simt dator să reiau subiectul, de data asta nu doar pentru a pledoaria pentru o schimbare de atitudine și perspectivă ci cu un plan pe termen lung.
Înainte de orice, trebuie să specific că atunci când zic „domesticit” mă refer la relația om-natură unde omul are spațiul lui dedicat și animalul trăiește în sălbăticie, diferența dintre situația de astăzi și proiectul de dezvoltare ecologică pe care-l propun face ca „sălbăticia” să nu mai fie percepută ca un organ auxiliar și irelevant pentru viața umană. În realitate, separarea asta la nivel de percepție deja ne lovește ca un meteorit, distrugerea ecologiei are consecințe drastice pentru civilizația umană, consecințe ușor de recunoscut și azi la nivel social, politic și economic în România. Acest eseu nu este nimic mai mult sau mai puțin decât o teză bazată pe umanismul marxist în vederea actualizării naturii umane.
Ca să nu vă trimit la citit alt zid de text, pe scurt, în articolul la care mă refer mai sus am descris situația generală de dezastru ecologic cu care ne confruntăm până azi, unde companiile străine în majoritate dar și cele românești ne chelesc de resurse materiale și prin urmare ne distrug ecologia. Reacția naturii în criză este să caute refugiu la cel mai stabil avanpost al naturii, habitatul uman.
Am adus în vedere, în primul rând evenimentele autohtone care vizau un anumit grad de armonie eco-socială, mai precis de pe str. Jepilor, Brașov unde urșii până acum maxim 15 ani veneau să se hrănească din gunoaie, devenind vedete pentru turiști, localnici, autorități și din nefericire în mai mică măsură pentru presa senzaționalistă. Fiarele având hrană la discreție și un mediu sigur s-au dovedit mai docile decât ni se spune că sunt la TV aproape zilnic. Vă reamintesc solda victimelor din acest context care a început de la primul bloc construit lângă pădure până la ultimul gunoi acoperit: nici o victimă umană; un urs mort într-o scară de bloc cu burta plină de pungi de plastic, probabil mâncate datorită reziduurilor alimentare.
Acest mediu a rămas legendă locală, controlul silvic cu ajutorul jandarmeriei au fugărit urșii prin orice mijloace pe baza la frica oamenilor peste care autoritățile își justificau deciziile, frică care în realitate nu exista printre oamenii din mulțimile spectatoare, și din moment ce n-a fost nimeni făcut bucăți pe stradă, nici printre urși.
Am mai adus în vedere experimentul lui Belyaev care a dat randament științific, cu vulpi. Vulpea asta, un animal pe care-l cunoaștem ca sălbatic și agresiv a devenit fără discuție un companion domestic tipic unui câine. Vulpile lui Belyaev caută compania umană la mod activ — nu să ne muște de gleznă ci din pură admirație. Aici trebuie să aduc niște clarificări pentru articolul mai vechi: vulpile din experiment aparțin de o ramură genetică menită pentru fermele de blănuri. Exact ca și un om, dacă subjugi un animal la nivelul sclaviei și îți faci haine din pielea lui, el va refuza să dea naștere altor membri al speciei lui, acesta a fost scopul principal al experimentelor strâns legate de năravurile Capitalului însă Belyaev l-a dus mai departe.
În prezent o vulpe din această ramură construită selectiv de Belyaev costă mii de euro, de data asta tranzacția nu se mai face pe blană ci pe companion. Implicațiile acestui experiment este că, dacă nu în câteva zeci de ani așa cum s-a sugerat pe baza studiului în necunoștință de cauză, în câteva sute de ani cu siguranță poți reconstrui un animal, orice animal la nivel genetic pentru a-i influența comportamentul, până și cu cele mai primitive — dar față de tradiția ursărească din Europa de Est, non-violente — mijloace.
În al doilea rând am atras atenția față de alte țări și relația lor cultural-socială cu animalele, fie că vorbim de cele domestico-boschetare la turci, fie că vorbim de cele sălbatice la indieni aceste popoare trăiesc în armonie tehno-ecologică cu, printre altele câinii, respectiv elefanții lor.
În al treilea rând am atras atenția la cazuri de convețuire între tot felul de exemple de specii nerudite, de la câini cu lei, la tigri cu urși, la rațe boschetare cu oameni.
Am făcut trimitere la aceste situații ca să arăt că rezultatul pe care-l caut la urși este o realitate deja în alte părți ale lumii cu alte specii de tali diverse fără să fi fost necesară intruziunea omului instrumentând științelor naturale, cu atât mai mult suntem capabili să realizăm progrese ecologice când mijloacele științifice ne stau la dispoziție. În acel eseu am pus problema din mai multe perspective, de data aceea al științelor umaniste, al teologiei și al corupției. De data asta veți găsi argumentele științelor naturale, tehnologiei și aplicaților militare.
Cum să construiești un câine
Înainte să las oricui ocazia să-mi ridice acuzații de utopist trebuie să clarific niște lucruri care, cred eu, sunt de bun simț pentru orice om oricât de bătut în cap. Animalele domestice și cu precădere carnivorul nostru preferat, câinele nu a fost băgat în cuști de piatră de strămoșii noștri pentru a fi împerecheat pe baza la cum reacționează când omul este prezent și își riscă degetele prin gratii, față de experimentul lui Belyaev. Acest lucru îl regăsim menționat în cartea scrisă despre experimentul lui în primele pagini. (Dugatkin, 2017)
Sunt două lucruri de care a fost neapărat nevoie pentru ca lupul să devină gardianul nostru natural, primul este ca animalul să caute prezența noastră, al doilea este să dispunem de resursele necesare pentru a-l întreține. Ambele lucruri sunt deja la îndemână în momentul în care scriu acest articol însă nu sub forma de care omul primitiv dispunea. Habitatul uman nu mai este peștera ci este Planeta cu totul, animalele sălbatice nu mai sunt „sălbatice” cum era lupul pentru Homo Sapiens, ele gravitează deja de nevoie spre noi pentru că habitatul nostru le-a preluat orice formă de „casă” pe care o aveau în junglă. Noi nu mai luptăm cu sălbăticia naturii, în schimb în prezent luptăm cu sălbăticia noastră față de noi, și față natura de care depindem.
Până aici am stabilit că Belyaev a dovedit fără discuției, se poate să iei un animal sălbatic și să-l docilizezi comportamental la nivel genetic, doar prin împerechere selectivă. Alt lucru stabilit indiscutabil este că mediul în care un animal trebuie să trăiască generații întregi pentru a se domestici de unul singur presupune un context mai larg decât carcera de laborator. (Verge Science, 2018) Experimentul lui Belyaev ridică probleme serioase în teoria evoluționistă a lui Darwin care pretinde „mutații aleatorii” pentru că arată că comportamentul nostru este într-o anumită măsură ereditar, acest lucru este în sine un argument în favoarea Lamarckismului genetic. Din nefericire universitățile și instituțiile de cercetare din România, cum am menționat și mai sus sunt complet anemice, până la acest moment nu există nici măcar dorința de experimentare pe acest subiect pentru nici un animal. În schimb există universități și instituții publice care se ocupă cu această problemă în alte țări, aici este relevant de menționat Institutul de Citologie și Genetică, Filiala Siberiană a Academiei Ruse de Științe (Siberian Branch of the Russian Academy of Sciences, 2023) care se ocupă intens de temă de la moartea lui Belyaev. Acest institut colaborează cu Universitatea din Illinois din Urbana-Champaign, mai precis cu un cercetător pe nume Anna Kukekova (2023) care se ocupă și ea intens de temă. Studiile ei confirmă teoria Lamarckismului mai sus menționată, nivelul de domesticire a unui animal se poate deduce în funcție de harta codului genetic, Kukekova a descoperit similarități între genele vulpilor lui Belyaev și câinele domestic, a separat genele care diferă de la câine la lup și de la vulpe la câine. Studiile ne explică în detaliu proveniența genetică a comportamentul bizar al acestor vulpi. (Kukekova, Trut, & Acland, 2022)
Aceste studii ne ridică deja o posibilitate de a aborda problema ursului românesc, comportamentul unui animal poate fi modificat prin instrumentele de modificare genetică. Această abordare implică pe de o parte mijloacele primitive de care Belyaev s-a folosit iar pe de cealaltă parte mijloacele moderne de modificare genetică propriu-zisă. În definitiv rezultatul ar trebui să fie un urs care dă din coadă când ne vede, ne salută, și își vede de treabă mai departe, când simte frică vine la noi pentru alinare. Mai mult sau mai puțin o pisică supra-dimensionată.
Prima parte din planul de armonizare a celui mai mare prădător din pădurea României este colaborarea instituțiilor și universităților românești cu cele menționate mai sus și oricare alte universități și instituții de pe Pământ care se ocupă de tema domesticirii. Înființarea unui institut dedicat armonizării naturii cu societatea umană din România.
Inteligența artificială și comunicarea de interspecie
O altă oportunitate de care trebuie să profităm până nu dispărem odată cu animalele din pădure este Proiectul Speciilor Pământului, (About Us: Earth Species Project, 2023) un institut de cercetare non-profit care folosește algoritmii inteligenței artificiale pentru a încerca să comunice cu animalele. Cum comunică ei cu animalele? La difuzor în mijlocul oceanului, pe barcă ei pun sunete de balenă pentru balene, sunete generate de inteligența artificială pe baza la un set de date colectate pe teren de la balene.
Cel mai reușit experiment din punct de vedere al rezultatelor, însă nu al consecințelor a fost anul ăsta, după o trudă de mult timp unde cercetătorii au încercat să asocieze sunetele balenelor cu înțelesuri de „cuvinte” de balene, ei au reușit să determine ce sunet folosesc balenele să se prezinte în fața altora, mai precis sunetele prezentării unei anume balene. Cercetătorii au încărcat difuzorul pe barcă și au început să dea drumul sunetului în ocean, o balenă a apărut din depărtare și prima lor impresie e că au reușit să comunice un salut, dar nu, situația ia o întorsătură de neînchipuit.
Balena pe care ei au racolat-o se comporta ciudat pentru o balenă, înota frenetic și la un moment dat a scos tot capul din apă și a început să „urle” la barcă. După ce a urlat din toți plămânii la ei balena a luat-o la goană prin apă în direcția opusă. Din fericire cercetătorii au consultat datele de GPS ale balenelor pe care le-au marcat și au dedus că balena care a venit la ei este chiar balena a cărei voce o puneau în apă. Din nefericire asta a explicat comportamentul ciudat al balenei, traducerea sunetelor scoase de ea era același salut pe care ei îl difuzau în apă. Balena se certa cu barca pentru că, poate, barca încerca să-i fure identitatea. (Summit, 2023)
Vă pun problema altfel: imaginați-vă că vă plimbați în parcul din oraș fără să fiți conștienți neapărat că există un asemenea lucru ca „o înregistrare” și brusc, de nicăieri vă auziți propria voce din distanță cum spune „salut, mă cheamă [numele vostru]”. Aș exagera dacă aș crede că v-ați duce direct la spitalul de nebuni să vă controlați la cap? Eu cel puțin dacă aș trece prin așa ceva mi-aș pune probleme existențiale după ce mi-aș reveni din șoc. Tind să fiu de acord cu concluzia cercetătorilor că experiența pe care ei au creat-o balenei este de natură supra-naturală, au scuturat-o bine de tot din punct de vedere psihologic, i-au ridicat probleme de ego și de identitate dacă nu avea deja, și dacă am fi să antropofizăm pe deplin experiența putem conclude că balena aia dacă poate nu s-a dus să se dea cu capul de corali crezând că și-a pierdut mințile, cu siguranță a căutat o altă balenă să-i povestească experiența asta ezoterică. Concluzia cercetătorilor e că ar trebui să experimenteze într-un mediu controlat cu mai mult amănunt și să evite să terorizeze animalele cu propria voce înainte de a stabili ce transmite balenelor.
Acest avans științific ne creează o altă oportunitate pe lângă cea de manipulare genetică, acest institut ne poate ajuta spre a vorbi cu urșii. Problema „ce să le zicem?” este una de gravitate enormă și tind să cred că trebuie să fim sinceri cu animalele, omul este superior, în cazul animalelor deja domestice noi suntem stăpâni, față de orice animal omul este demi-zeu la nivel teoretic. Relația de subordonare este neapărat necesară pentru că rezultatul proiectului pe care-l propun nu este să ridicăm speciile de animale la nivel egal cu noi, ci din contră, să le adaptăm vieții umane cu scopul de a ne ajuta în construcția societății din viitor. La fel cum boul trage carul, ursul să tragă schela și să pună cărămizi dacă nu literalmente, metaforic.
Cercetarea asta este încă la început, din câte am înțeles institutul încă nu știe ce înseamnă sunetele pe care inteligența artificială le construiește cu excepția salutului cu care au terorizat o balenă, însă este o oportunitate considerabilă pentru urșii României, pentru România și pentru noi, cetățenii țării.
Ursul nou
Până aici avem deja două mijloace care să faciliteze adaptarea acestor animale considerate monștrii de români; pe de o parte avem baza genetică a domesticirii la care ar trebui să ne referim în permanență indiferent că împerechem selectiv sau adoptăm altă metodă de domesticire mai constructivă. Pe de cealaltă parte avem inteligența artificială care ne poate facilita comunicarea directă cu animalul.
Văd desfășurarea acestui proiect național în felul următor: pentru început inițierea testelor de laborator, împerechere selectivă și modificare genetică. Odată ce constatăm că ursul nu mai este interesat să ne mănânce ficatul cât încă respirăm și ne zbatem să trăim, introducem inteligența artificială pentru comunicarea directă. Îndoctrinăm ursul în așa fel încât să fie motivat să se comporte ca un câine, din moment ce câinele chiar se comportă în majoritatea cazurilor de parcă noi am suflat viața în el, ursul trebuie să ne venereze, nimic mai puțin. Montăm dispozitive de urmărire în urs și îi dăm drumul înapoi în pădure ca ambasador pentru specia noastră și nu mai puțin important, facem ce Statul Român deja pretinde că face și nu face deloc sau nu face bine deloc, facilităm populației de urși nevoile de bază, hrană, adăpost și siguranță.
Să presupunem că suntem în postura în care acest proiect s-a încheiat și ursul ne mănâncă din palmă, apare întrebarea, asta este tot? Potolim ursul să putem să-l mângâiem printre urechi în mijlocul pădurii, și atât? Cu siguranță nu, dacă acest proiect ajunge la îndeplinire ne deschide alte căi de dezvoltare tehno-ecologice, una dintre ele ar fi incorporarea ursului în armata națională.
Cum?! Foarte simplu, și deja consacrat în istorie. De fapt nimeni nu ar trebui să aibă tupeul să conteste valoarea și meritele unui erou în lupta anti-Hitleristă. Wojtek a fost un urs brun sirian găsit de pui, orfan, într-o gară din Iran, cumpărat de Drugi Korpus Wojska Polskiego (Corpul 2 Polonez), o divizie tactică și de operațiune a armatei poloneze. Wojtek a luat parte la bătălii foarte importante în teatrul italian din al Doilea Război Mondial. Wojtek a încărcat artileria soldaților aliați, artilerie cu care aliații au deschis drumul spre eliberarea Europei de sub ghearele criminale ale fascismului german și italian. Wojtek a fost promovat la rang de caporal și după moartea sa a fost îngropat cu onoruri militare. (Wojtek (ursul), 2023)
Wojtek a fost un singur urs care s-a dovedit ambasador prea devreme pentru vremurile acelea. Faceți un exercițiu de imaginație și, dacă puteți, spuneți-mi ce armată convențională ar ataca o țară unde urșii trag cu tunul din pădure. Vă zic eu ce deja cred că ați realizat, nici una care nu vrea în primul rând, să se facă de râs, în al doilea rând să fie zdrobită de forțele naturii.
Socialism sau auto-distrugere
O problemă care mi se pare mai mare decât dovada pe care o dă statul spre a ne arăta că este incapabil să gestioneze natura, este dovada că este incapabil să gestioneze oamenii. În acest eseu am pretins că acest proiect are nevoie de un stat al bunăstării pentru urși însă până la urși avem oameni de îngrijit. Pe lângă săracii, înfometații și bolnavii cronici avem și tot felul de nebuni fără acte, dobitocul de la știri care a încercat să se bată cu un urs care dormea, cu un par, și leprele din Covasna care au spânzurat un pui de urs, asta pe lângă șoferii care pare că îi țintesc intenționat și sătenii care-i otrăvesc.
Statul nu ne dă mâncare, nu ne asigură locuința, nu ne îngrijește sănătatea, în schimb se preface la fel de bine pe cât se preface în cazul urșilor. Pseudo-rezolvările cum sunt derutarea ursului prin mutarea lui în zonele unde oamenii au permis de vânătoare și arme în casă la discreție, hrănirea ursului în locuri specifice, fugăritul cu jandarmeria care pare că este singura soluție a lor și mai știu eu ce tactici inepte și leneșe nu au adus rezultate, au trecut zeci de ani. În momentul ăsta am putea să profităm de vecinii noștri vestici mai proști ca noaptea care și-au exterminat specimenele din țară, le putem vinde lor măcar câțiva, cât să li se reabiliteze pădurile. În schimb statul face circ cum face pe orice temă și nu arată strop de rezultat și interes față de eșecul continuu.
În caz că vă indignați pe baza la ce am scris mai sus vă sugerez să vă dați două palme, să vă reveniți în fire și în anul prezent, 2023. Ce am scris nu sunt povești science-fiction, nu sunt închipuirile credule ale unui copil sau mai știu eu ce aroganță, sunt concluzii și propuneri pe bază științifică și istorică. Destinul nostru este legat de al urșilor iar destinul urșilor este să ne fie gardian, altfel destinul lui este să fie mort, și al nostru să rămânem înapoiați nu numai economic și tehnologic dar și psihologic și social, și să murim imediat după urs.
Sursa problemelor de astăzi nu sunt efectele pe care le observăm ci sistemul în sine care le dă naștere una după alta, din ce în ce mai intens și catastrofal. Răspunsul la crizele capitalismului este anti-capitalismul, viitorul nostru este socialismul sau dispariția ca popor, ca țară, ca specie a Pământului.
Bibliografie
1. About Us: Earth Species Project. (2023, Oct. 30). Preluat de pe Earth Species Project: https://www.earthspecies.org/about-us
2. Anna Kukekova. (2023, Oct. 30). Preluat de pe Google Scholar: https://scholar.google.com/citations? hl=en&user=bMJ6x8YAAAAJ&view_op=list_works&sortby=pubdate
3. Dugatkin, L. A. (2017). How to tame a fox (and build a dog): visionary scientists and a Siberian tale of jump-started evolution. Chicago: The University of Chicago Press.
4. Lupu, I. N. (2022, Feb. 1). Urșii României între catastrofă și eco-socialism. Preluat de pe Uniunea Tineretului Socialist: https://tineretulsocialist.ro/2022/ursii-romaniei-intre-catastrofa-si-eco-socialism/
5. Kukekova, A. V., Trut, L. N., & Acland, G. M. (2022, Iul. 8). Genetics of domesticated behavior in dogs and foxes. Genetics and the Behavior of Domestic Animals, pg. 275-323. doi:doi.org/10.1016/B978-0-323-85752-9.00007-X
6. Siberian Branch of the Russian Academy of Sciences. (2023, Oct. 30). About the Siberian Branch. Preluat de pe SB RAS: https://www.sbras.ru/en/mission
7. Summit. (2023, Aug. 1). Using AI to Decode Animal Communication with Aza Raskin. Preluat de pe Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=3tUXbbbMhvk
8. Verge Science. (2018, Sep. 11). We met the world’s first domesticated foxes. Preluat de pe Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=4dwjS_eI-lQ
9. Wojtek (bear). (2023, Oct. 30). Preluat de pe Wikipedia [en]: https://en.wikipedia.org/wiki/Wojtek_(bear)