Autor: Lupu Ioan Nicolae, U.T.S. Brașov

În zona Brașovului se anunță de la începutul primăverii nenumărate alerte municipale în legătură cu urșii care coboară în oraș. Ca răspuns la sălbăticia intrusivă în habitatul uman, autoritățile României, mai specific cele ale municipiului Brașov, declară că este vina ursului și prin urmare îl vor teroriza, ba chiar omorî, pentru a rezolva situația creată.

În perioada Republicii Socialiste Române urșii nu erau de găsit pe o stradă astăzi bine cunoscută de brașoveni și turiști pentru interacțiunile cu acești ”gunoieri”. Este neclar dacă acest lucru era rezultatul eforturilor instituțiilor socialiste de a ține urșii în pădure, sau doar o consecință a gradului de dezvoltare precar al zonei până în 1989: strada Jepilor practic nici nu exista. În locul actualei străzi găseam o uliță și pârâul de la barajul Iepure, care se varsă în Timiș. Prin urmare urșii nu aveau ce mâncare să găsească, deci nici nu frecventau zona. După contra-revoluția României și dezvoltarea urbană a zonei, urșii au început treptat să-și facă un obicei în a mânca din gunoaiele menajere din containerele apărute. Noii locuitori umani, așa cum este și în alte țări, s-au adaptat acestor ”vecini”, și cu toate că autoritățile descurajau orice contact, se adunau zeci de oameni să vadă, să mângâie, și să hrănească urșii. Ursoaicele cu pui, notorii pentru agresivitatea lor în scop de a-și apăra puii, nu reacționau în fața mulțimii, chiar atunci când puii se apropiau de spectatori. Nu a fost raportat nici un incident ca urmare a acestei interacțiuni, cum nu este nici un incident raportat de pe drumurile pădurilor din Brașov parcurse des de turiști și entuziaștii locali de natură. În schimb, au existat victime ale urșilor în alte zone ale Brașovului, în alte contexte, de obicei cu animale înfometate. Au existat și victime din rândul urșilor: un urs a fost găsit într-o scară de bloc mort, cu pungi în stomac, probabil mâncate de prin gunoaiele din containerele de pe drum.

Schizofrenia instituțiilor, îngrozite de ce s-ar putea întâmpla, le-a determinat să ia toate măsurile ce le-au trecut prin capete pentru a oprii vizitele ce se dovediseră inofensive pe strada Jepilor. Primul pas a fost acoperirea gunoaielor cu un țarc și o ușă, prin care ursul să nu poată trece. Al doilea pas a fost hrănirea urșilor în adâncul pădurii, pentru a le distrage atenția. Apoi autoritățile au mutat urșii în alte zone, pentru a-i dezorienta. Ultimul și cel mai cunoscut pas a fost un ROALERT în care s-a anunțat „URSUUUU BAAAA” (sic). Până recent urșii nu au mai apărut, însă brusc aceștia și-au adus aminte de un loc unde mâncarea vine în plastic, și au revenit, disperați, prin tot Brașovul.

A fost necesară înstrăinarea relației locatarilor străzii Jepilor de urși? La o analiză superficială, putem spune că da, ursul este un animal periculos. Percepția omului de rând asupra urșilor sau a animalelor în general, dacă este să acceptăm că aceasta este reflectată fidel de autoritățile locale, este că ursul e un pericol iminent, care nu are „suflet” sau minte. Acest lucru nu este doar fals anecdotic, din exemplul de circa 3 ani de pe strada Jepilor. Este de-a dreptul un fals în general: aceasta o vedem de la domesticirea lupului, care a devenit câine prin armonia intereselor sale cu cele ale omului (de a mânca oase, resturi în general de la om, în schimbul pazei), la corbi sau ciori care, pe lângă faptul că sunt printre cele mai inteligente păsări, dau dovadă că înțeleg concepte umane, de cooperare, compasiune și mulțumire, în comportamentul lor, atât față de membrii ale aceeași specii, cât și față de noi.

Această atitudine de respingere față de animale sălbatice a început însă să fie depășită în alte țări. În Spania, de pildă, animalele mai mult sau mai puțin sălbatice cum ar fi veverițele sau vrăbiile trăiesc fără frică de oameni prin parcuri, grădini și păduri, chiar și orașe, unele ajungând chiar să fure mâncarea din fața oamenilor (exemple similare se pot găsi pe Internet cu privire la pescăruși). În India, maimuțele, vacile sau elefanții sunt la fel de libere și se bucură de turiștii fascinați și creduli – o sursă desăvârșită de alimente, iar hindușii considera vaca un animal divin. Chiar și mai aproape de noi, în Turcia, găsești la orice pas vase cu mâncare și apă pentru animalele străzii, iar moscheile le permit să se adăpostească în interiorul lor (cum o fac și în cazul persoanelor fără casă). Și în România, Brașov, pe strada Jepilor, această armonie ecologică primitivă, organică a exista mai mult sau mai puțin între anii 2000-2010.

Există și alte exemple documentate care pun la îndoială luciditatea Statului Român în interacțiunile sale cu urșii. Dincolo de evoluția câinelui și de inteligența ciorilor (ambele specii putând fi dresate cu ușurință), diverse alte specii de animale devin tovarăși de nădejde prin la fel de diverse circumstanțe. Cel mai bun prieten a unui bărbat din Abbotsford, Columbia Britanică, Canada este un urs polar. Bărbatul l-a crescut de când avea 8 luni și niciodată nu a crezut că ursul polar îi pune viața în pericol. Animalul poate fi periculos cu străinii, însă în prezența celor doi oameni care l-au crescut el se comportă pașnic. Doar dacă vizitatorii sunt copleșiți de emoție sau curaj, aceștia ar putea fi răniți în preajma ursului polar; oricum se pot oricând retrage în spatele unui gard electric ce izolează animalul, pentru că, în mod evident, este un urs polar. Se poate presupune că, în cazul ursului, fiind aproape în permanență acompaniat de oamenii care l-au hrănit toată viața, acesta a ales în mod rațional să fie mai degrabă comod decât liber, la fel cum și noi alegem des același lucru. Dar există exemple care indică totuși o relație mai complexă între oameni și animalele sălbatice.

În Africa de Sud, într-o fermă din Hoedspruit există un hipopotam într-o situație similară. Totuși, acest animal este liber să plece oricând vrea dar, deși deseori pleacă la alți hipopotami, ducând o viață normală de animal sălbatic, mereu se întoarce. Familia care locuiește acolo a găsit animalul născut prematur în timpul unei inundații, adus de apă în aproprierea fermei. De atunci animalul vine și revine la aceștia, și sub supravegherea lor, nu a rănit pe nimeni niciodată. Hipopotamul le intră și în casă, și pare că înțelege că lucrurile din casă nu sunt proprietatea sa, pentru că nu le distruge. Uneori chiar doarme pe terasă cu câinele familiei. Același comportament îl regăsim și la un bivol din Texas (SUA) mult mai teritorial, care apără și proprietatea omului, tovarășii săi umani alegând să-l țină închis pentru a preveni accidente.

Acest fenomen, în care un pui de animal devine atașat de prima persoană pe care o vede este cunoscut și cercetat sub numele de „Imprimare” și presupune că orice animal recunoaște și memorează vocea mamei sale dinainte de naștere. În absența mamei, după o anumită perioadă de dezvoltare, animalul recunoaște ca mamă prima persoană care o hrănește și îngrijește. Un caz deosebit a fost înregistrat în Los Angeles, SUA, unde o rață adultă dintr-un parc a început brusc să urmărească un om. Acesta n-a înțeles exact intențiile raței la început, însă după a doua întâlnire a observat că rața pare că vrea să-i fie prieten. De atunci rața îl acompaniază mereu când se întâlnesc în parc, și în caz de pericole, vrea să-l apere pe bărbat. Totuși rațele se imprimă ușor, deci rața aceasta putea fi de fapt domesticită de altcineva și abandonată în parc.

Există bineînțeles și exemplele generice, pe care le regăsim și la televizor, cu grupuri întregi de lei sau coioți captivi. Animalele sunt crescute în mediul similar celui natural, însă sunt complet dependente de îngrijirea omului, prin urmare văd pe om ca vârf al propriei ierarhii de grup. Îngrijitorii acestor animale recunosc că acestea au personalități, preferințe, sentimente, emoții și chiar ”fițe” – caracteristici care nu ar fi de așteptat în ființe „fără suflet”. În orașul Laguna din Brazilia, există o relație multi-generațională între localnici și un grup de delfini. Delfinii au învățat să ghideze peștii spre plasele aranjate de localnici în apropierea plajei, similar câinilor care ghidează oile. Este de neînțeles cum acest obicei rezistă generație după generație, și cum a pornit, însă colaborarea între om și delfini este evidentă.

Surprinzător, animalele nu trebuie „domesticite” de om pentru a se înțelege cu alte specii. Pe lângă cazurile de simbioză cele mai bine cunoscute (pești care curăță dinții rechinilor, păsări care mănâncă insecte de pe rinoceri, câinele și omul), există și cazuri de animale care, dacă ar fi puse din sălbăticie într-o cușcă, s-ar sfâșia. În Atlanta, SUA, există trei monștrii carnivori care au devenit foarte buni prieteni. Luați de pui împreună, ținuți într-un beci și salvați ulterior, un urs brun, un leu și un tigru au rămas inseparabili. Bineînțeles că apucăturile sălbatice de ierarhie pe bază de putere sunt încă prezente, însă până acum, nu s-au dovedit niciodată fatale. Explicația este de bun simț: singurătatea este mai dureroasă decât interacțiunea cu membrii ale altor specii. Legătură familială formată între aceste animale pare sinceră, ele arătând și gesturi de afecțiune unul față de celălalt. De fapt, toate gesturile, inclusiv de joacă, frică și atac, sunt generice, implicând aceleași membre, același fapt și același tip de sunet pentru toate animalele.

Câinele pare să fie, după domesticirea lui, complet adaptat comportamental într-un context de coabitare, ba chiar deseori dă dovadă de mai multă dedicare pentru specia noastră decât dăm noi, oamenii. Se întâmplă uneori ca relații similare să apară între câini și alte specii. Spre exemplu, când un jaguar a fost separat de prietenul lui, un câine pe nume Bullet, au intrat amândoi într-o depresie adâncă și nu s-au oprit din plâns până nu au fost puși iar împreună. Un alt exemplu care implică câini vine din Canada, Manitoba, unde urșii polari sălbatici uneori caută câinii de pază și se joacă cu ei. Acești câini ar fi în mod normal o gustare pentru urși, însă urșii par că sunt mai interesați de joacă decât de mâncare. Un alt câine din Vancouver, Canada, după ce a găsit un pui de căprioară în patul său, a decis nu numai că o să-l apere și o să-l crească, dar relația lor a continuat după ce căprioara a plecat. Aceasta vizitează regulat câinele de care a fost crescută, și când are pui, îi aduce și pe ei. Un alt câine din Myrtle Beach, SUA, a devenit camaradul unui urangutan, în anturajul acestora mai existând patru babuini și un elefant. Relația dintre câine și urangutan este neașteptată, câinele fiind inițial maidanez. Totuși legătura a devenit foarte puternică, urangutanul fiind surprins dând de mâncare câinelui dintre buze.

Și alte animale sunt implicate în astfel de relații insolite: au fost documentate cazuri de oi care ”adoptă” rinoceri orfani, învățându-i un comportament de ierbivor. Capybara este un alt animal cunoscut pentru capacitatea de a avea relații de prietenie cu alte animale. În Arkansas Mountain Home, SUA, trăiește un capybara pe nume Cheesecake care doar cu asta se ocupă, și, la fiecare set de pui de câine abandonați, îi îngrijește până sunt adoptați. În sălbăticie acest animal trăiește în grupuri care au grijă în comun de pui.

O pisică din Irlanda din orașul Clara a adoptat niște pui de rață aduși la fermă. Cazul este cu atât mai neobișnuit având în vedere că a crescut puii de rață până la maturitate, unii cercetători fiind de părere că acesta poate fi explicat de faptul că pisica a dat naștere ulterior la trei pui proprii. Este de remarcat că în creșterea lor, rațele au crescut mai rapid, iar pisica se comporta cu ele ca și cum ar fi fost puii ei. Până și azi rațele acestea recunosc acea pisică pe post de mamă.

Chiar și în sălbăticie a fost documentat un caz în care o felină era implicată, un leu a fost înregistrat având în grijă o antilopă oryx, de obicei una dintre principalele surse de hrană pentru lei. Acesta a murit la scurt timp devenind mâncarea unui alt leu din grup; ulterior aceeași leoaică a adoptat alți cinci pui de oryx. Posibil ca explicația de mai sus pentru pisică să fie aplicabilă și aici, însă o traumă puternică este aparentă.

În Brazilia un grup de maimuțe capucin au adoptat o maimuță uistiti de când era pui, cu toate că de obicei, ca în cazul leului, aceste animale servesc drept mâncarea maimuțelor capucin. Această uistiti a devenit pentru grupul de maimuțe ceea ce deseori este un câine pentru noi: capucinii o hrăneau și o protejau.

Din toate aceste exemple nu am putut să nu observ că, de fapt, pericolul din partea unui animal sălbatic nu este chiar animalul, ci posibilitatea ca acesta să fie flămând, speriat, sau însetat de sânge. Nu am putut să nu remarc nici că animalele au toate caracteristicile unei ființe cu ”suflet”, atât timp cât acestea nu sunt traumatizate. Din nou, nu am putut să nu remarc că cel mai adesea, existența unor relații de prietenie între om și animal presupune contactul cu acel animal sălbatic încă de la nașterea lui, spre deosebire de câinele domestic care, prin codul genetic, este menit să ne fie alături.

Bineînțeles că nu propun să căutăm urși prin pădure și să-i ducem acasă. În schimb, nu mă voi preface că ceea ce a împiedicat urșii de pe Jepilor să producă un incident era faptul că aceștia erau ”drogați” cu pace interioară. Autoritățile locale dau dovadă, în orice domeniu de activitate, de inepție, indiferență, și uneori cruzime. Soluția lor pentru problema urșilor care aștepta în orice secundă să reapară este reducerea numărului de urși. În timp ce distrugerea ecologică a planetei devine din ce în ce mai evidentă, cu temperaturi care, an de an, bat recordurile antecedente, autoritățile române și, în mare, autoritățile burgheze de pretutindeni, care mai de grabă fac sacrifici de sânge decât să reducă puterea Capitalului, au în planul de redresare a dezastrului ecologic… distrugerea ecologiei. Nu cumva să rezolve problema urșilor prin oprirea imediată a defrișărilor masive și a vânătorii în afara sezonului! (Vânătoarea în afara sezonului este practicată în Romania, cu puțina spagă, de orice capitalist american și de prietenii săi, precum Țiriac).

Dmitry Belyaev din URSS a început un studiu prin care voia să determine dacă poate să domesticească vulpi. Procesul a implicat reproducerea vulpilor care nu aveau un comportament agresiv; după câteva generații, vulpile au devenit din ce în ce mai docile. Pe baza metodelor științifice de azi și experimentului lui Belyaev știm că agresivitatea unui animal, față de noi sau în general, este determinată de codul genetic, însă nu știm ce anume din codul câinelui facilitează dresarea. Cu toate că experimentul lui Belyaev a reușit după moartea sa, vulpile domestice încă își facă nevoile cel mai adesea în casă și sunt un pericol pentru mobilier; ele totuși sunt foarte prietenoase. Câinii sunt hiper-sociali față de vulpi care, cu toate că sunt domestice și au o încredere mai mare în oameni, sunt vulpi. Poate pentru că sunt crescute în cuști le lipsește socializarea, însă noi și acum știm ce din codul genetic al câinelui este prietenia, cu ajutorul experimentului cu vulpi.

Toate religiile globului prevăd unitatea dintre om și natură – am vorbit deja în articol de hindușii indieni, de musulmanii turci, și compasiunea lor pentru animale. În biblie este sugerată aceeași unitate –

Dumnezeu a creat pentru noi pe Pământ apele, plantele, Luna și Soarele, si apoi animalele pe care omul le-a numit. Omul a fost pus sa locuiască într-o gradină numită Eden. Aici in Eden, primii noștri părinți au trăit alături de animale în armonie și pace. Asta până într-o zi, când păcatul neascultării a adus nenorocirea. Acum pătați, să împlinim voia lui Dumnezeu.

Omenirea este pregătită deja să înțeleagă domesticirea și să împlinească voia forței care n-a adus existența, să domesticim viața pe Pământ și să o răspândim unde putem. Însă burghezia internațională, politicienii noștri complici și administrația locală nu pot veni cu soluții durabile cu gura plină de ciolanul Capitalului. Aceste tentative de peticire cu forța a crizei iminente ne va aduce la dezastru ecologic, iar comunismul lui Posada, acela care se poate întâmpla doar în cazul unei catastrofe globale, care a fost considerat o glumă de tovarășii săi, devine o realitate.

Umanismul ecologic, sau eco-socialismul, presupune armonia habitatului natural cu habitatul uman pentru a împlini habitatul natural al omului. Armonia naturii cu omul, armonia naturii umane, omul natural. Frica nu ar trebui încurajată de autorități, ci simțul civic, un element cultural similar cu ceea ce găsim în Turcia. Această atitudine impune „dresarea” urșilor în a consuma din locuri dedicate, nu din gunoaiele menajere. Bineînțeles, vor exista și excepții, iar animalele care-și încearcă norocul prin atacuri asupra omului vor trebui, așa cum și societatea burgheză a dedus, să fie anihilate. Propunerea mea este superficială, deci aș prefera o rezolvare din partea oamenilor capabili în acest domeniu, dar sigur nu cei din ministerele Statului. Ecologia, așa cum este ea astăzi aproape iremediabil distrusă, trebuie ocrotită și promovată prin orice mijloace, cât de repede posibil. Terorizarea animalelor care ajung pe teritorii locuite nu este o rezolvare permanentă, ci o dovadă de lene, ură sau prostie pură, indiferență atât față de necazurile animalelor create de lăcomia Capitalului, cât și fată de sănătatea noastră psihică.

Ursul ucis recent pe DN1 lângă Ploiești (https://observatornews.ro/eveniment/urs-omorat-pe-dn1-la-intrarea-in-ploiesti-animalul-a-fost-spulberat-de-o-masina-pe-marginea-soselei-429285.html) nu a ajuns acolo de bunăvoie ci de disperare! Pădurile sale sunt distruse de Schweighofer, de IKEA și de complicii lor din guvernul României, din cadrul administrațiilor locale. Trebuie să ne oprim din distrugerea mediului nostru înconjurător – atât noi cat și urșii respirăm același aer si ne hrănim din același pământ!

O problemă de impor­tanță vitală pentru națiunea noastră este protecția mediului înconjură­tor. Este necesar să luăm măsuri riguroase pentru combaterea noxelor industriale, preîntîmpinarea poluării apei și a aerului, protecția pădurilor, lacurilor, rîurilor, munților, a locurilor considerate monumente ale naturii. Este o datorie de onoare a parti­dului, a întregului nostru popor să facă totul pentru asigurarea cadru­lui ambiant propice ocrotirii sănătă­ții oamenilor, pentru păstrarea ne­alterată a frumuseților patriei, pen­tru a transmite generațiilor viitoare toate darurile cu care natura a hărăzit România.

Nicolae Ceaușescu, Raport la Conferința Națională a P.C.R, 1972

Referințe

1. Bonnin, L. (Director). (2019). Are Animals Capable Of Feeling Complex Emotions? [Motion Picture]. Retrieved from https://www.youtube.com/watch?v=-evijx5cX2k

2. Bonnin, L. (Regizor). (2019). Can Animals Have Friendships With Humans? [Film]. Preluat de pe https://www.youtube.com/watch?v=AYJAJWCS8eM

3. Salvadori, R. (Director). (2018). We met the world’s first domesticated foxes [Motion Picture]. Retrieved from https://www.youtube.com/watch?v=4dwjS_eI-lQ