Autor: Andrei Silviu, medic cardiolog rezident
Acum câteva săptămâni ministrul sănătăţii afirma că doreşte să „spargă monopolul CNAS” şi să atragă asiguratori privaţi în sistemul de sănătate din Romania.
Suntem dezamăgiţi să auzim astfel de declaraţii reacţionare din partea unui ministru social-democrat şi avem datoria să detaliăm ce presupune această soluţia găsită de guvern pentru subfinanţarea cronică şi severă a sistemului de sănătate esenţial pentru funcţionarea unei societăţi.
În primul rând, trebuie să înţelegem ce presupune această „reformă” neoliberală. Nu se atrage nicio investiţie, nu se construieşte niciun spital, ci doar se mută banii pe care-i plătesc oamenii de la asigurarea de stat înspre privat. Este exemplul perfect pentru financializarea economiei din lumea euro-atlantică în care nu se mai construieşte nimic, ci doar se creează produse financiare abstracte prin care populaţia este stoarsă de bani mai eficient de bancherii internaţionali pe care liberalii îi numesc „investitori”. Oamenii vor merge tot în spitalele de stat sau private deja disponibile, însă în loc să aiba serviciile decontate în baza asigurării la stat, va interveni o firmă de asigurări privată care va decide cât şi ce se decontează, ce servicii sunt acoperite şi ce urgenţe sunt cu adevărat urgenţe. Costurile vor creşte pentru aceleaşi servicii şi asta va accentua şi mai acut inegalitatea de clasă din România. Brusc, prin această reformă vom avea oameni care îşi permit sănătatea şi oameni care nu.
Nu se vor construi spitale noi în zone în care acestea lipsesc, nu se vor angaja mai mulţi doctori în specializări deficitare, ci doar vom avea parte de intermediari bancheri între nevoia noastră şi infrastructura de sănătate deja existentă.
Un aspect şi mai sinistru al asigurărilor private este modul în care acestea discriminează persoanele în vârstă sau care suferă de boli cronice precum diabet, cancer sau boli autoimune pe care refuză să le asigure sau o fac la preţuri foarte mari pentru că sunt persoane care accesează mai des serviciile de sănătate şi au nevoie de compensarea unor reţete de medicamente scumpe pe care trebuie să le urmeze toată viaţa.
Ce vor face aceşti oameni excluşi de asiguratorii privaţi? Lumea se gândeşte că ei vor rămâne asiguraţi în sistemul de sănătate de stat, însă aici povestea se complică. Sistemele de asigurări se bazează pe principiul că toată lumea cotizează pentru toţi şi atunci când o parte din oamenii care au contribuit trec prin greutăţi sunt asiguraţi din fondul comun. Dar dacă oamenii cu venituri mari din păturile privilegiate care de obicei asociază mai puţine patologii pleacă din sistemul de asigurări de stat şi-şi mută contribuţia în sistemul privat pentru a avea acces mai rapid la consultaţii de bază pentru care la stat ar trebui să aştepte pe hol până când îşi rezolvă doctorii urgenţele, atunci fondul scade semnificativ şi nu mai poate acoperi nici nevoile oamenilor cu venituri mici care au căpătat de-a lungul unei vieţi grele o serie de boli cronice care le apasă existenţa. În primă etapă probabil că statul va subvenţiona sistemul de asigurări ca să nu existe oameni care nu sunt acoperiţi, însă în era austerităţii pentru militarizare, vor apărea vocile liberale care spun ca sistemul de asigurări naţonal este ineficient, că funcţionează pe subvenţii, că este o „gaură neagră” în bugetul ţării. Acela va fi momentul când se va cere privatizarea completă. Este aceeaşi strategie care a dus la faliment economia industrială naţională şi care a ruinat CFR şi e pe punctul de a distruge şi Metrorex. Spargerea monopolului statului în sectoare cheie pentru societate este primul pas spre lichidarea proprietăţii publice şi trecerea acesteia în mâini private, străine, care au finanţat ONG-uri şi think-tankuri libertariene prin care să fabrice consimţământul populaţiei pentru aceste măsuri.
Un alt aspect despre care trebuie să vorbim când e vorba despre privatizarea sănătăţii este că foarte mulţi tineri din mediul urban care nu au încă probleme majore de sănătate au impresia că sistemul de sănătate e reprezentat în principal din cabinete de consultaţii, însă cea mai costisitoare activitate este cea din secţiile de terapie intensivă, din blocurile operatorii şi din laboratoarele de proceduri intervenţionale. Ce se întâmplă atunci când sănătatea este gestionată de bancheri? Aceştia observă că se face mai mult profit din cabinete de consultaţii care văd zeci de pacienţi pe zi în care doctorul are un timp limită alocat fiecărui consult de 15 – 20 de minute și pentru care spitalul privat nu investeşte foarte mult, dar obţine o marjă de profit sănătoasă şi aşa ajung să prolifereze aceste policlinici în detrimentul spitalelor multidisciplinare care asigură proceduri complexe. Paturile de terapie intensivă cardiovasculară nu fac mult profit, însă cabinetele de cardiologie da, situaţie valabilă pentru toate specializările care tratează atât bolnavi cronici, cât şi critici, prin urmare în economia liberală oamenii grav bolnavi nu vor avea efectiv infrastructura necesară pentru a-i menţine în viaţă. În pandemie în Statele Unite sistemul de sănătate a fost copleşit de cazurile de infecţii acute severe cu COVID-19 pentru că nu existau suficiente unităţi cu paturi de spitalizare de terapie intensivă capabile de monitorizarea şi tratarea pacienţilor critici cu ventilatoare, injectomate şi toate consumabilele scumpe necesare acestor cazuri.
Despre faptul că reţetele de medicamente vor începe să fie din ce în ce mai puţin compensate pe măsură ce avansăm pe calea asta, mutând povara costurilor dinspre asigurator spre bolnav, nici nu mai are sens să dezvoltăm pentru că este evident. În ţările din periferia imperiului nu poţi să privatizezi doar puţin, mereu se merge până la spolierea totală a muncitorilor pentru că asta face capitalul transnaţional, e un vampir care suge viaţa clasei muncitoare.
Acesta este viitorul spre care ne îndreptăm, acela în care FMI transmite statelor că trebuie să reevalueze rolul lor în viaţa cetăţenilor şi să renunţe la statul social în favoarea militarizării. Trebuie să combatem aceste idei la orice pas pentru că ele ne duc spre o situaţie umanitară tragică pentru majoritatea populaţiei, momentul în care pensionarii noştri care au construit ţara nu-şi vor mai permite să trăiască reprezintă căderea completă în barbarie.
„Din ruinele vechii societăți se va naşte republica socialistă!”