Anticomunismul, o eroare de logică

Autor: Andrei Silviu, medic cardiolog rezident

Anticomunismul din România e prezent în multe curente politice, sistemice sau dizidente, motiv pentru care niciunul din ele nu reușește să devină cu adevărat popular, să unească societatea și să ghideze țara pe un drum al dezvoltării.

Care sunt motivele pentru anticomunism în România? Le-am sintetizat în 3 categorii ideologice care trebuie combătute în mod particular în funcție de opoziția cu care ne confruntăm:

• Anticomunismul agenților străini, cel hegemonic, al clasei politice conducătoare instalată după contrarevoluția din decembrie 1989, care reprezintă ideologia de bază a statului român. Odată instalați la putere, agenții imperialiștilor au dus o campanie de dezinformare și revizuire a istoriei amplă, rescriind istoria statului socialist pentru a-și legitima domnia obținută în urma unei lovituri de stat nepopulare susținută de forțe externe și au început să vândă sponsorilor străini care i-au adus la putere patrimoniul economic al țării construit de oamenii muncii. S-au făcut privatizări iresponsabile de bunuri și servicii publice și s-au retrocedat clădiri, terenuri, active economice prețioase în drumul restaurației capitaliste care ne face pe toți iobagi pe moșia capitalului transnațional guvernați de niște guvernatori coloniali a căror funcție este maximizarea profiturilor pentru patronii din metropola imperiului. Acesta este cel mai periculos anticomunism, este cel al statului burghez, al complexului financiar și militar-industrial.
  
• Anticomunismul ‘‘legionarilor’’, util cultural în anii ‘90-2000 pentru a legitima noua clasă politică, a devenit în ultimii ani, odată cu adoptarea esteticului corporatist de Partid Democrat/ Renew al noilor guvernatori coloniali, un curent naționalist dizident care nu mai poate fi controlat direct de stat, așa că începe să fie persecutat. Reprezentat de activiști politici ai curentului suveranist, aceștia au aceeași interpretare a istoriei cu cei din prima categorie, însă în prezent se opun statului și numesc politicile imperialiștilor ‘‘neomarxism’’ sau ‘‘bolșevism’’. Nu știu dacă are sens să explic aici de ce liderii imperiului american și reprezentanții lor din Uniunea Europeană precum Ursula von der Leyen, Merz sau Macron, apărători ai ordinii capitaliste, imperialiști și anticomuniști nu pot fi numiți neomarxiști sau bolșevici. Această conștiință falsă provine din echivalarea autoritarismului cu comunismul din propaganda Războiului Rece și a contrarevoluției. Fiind anti-zioniști și criticând relația de subordonare a clasei politice față de proiectul Israel, instituțiile de forță ale statului român i-au persecutat pe motiv de ‘‘antisemitism’’, un abuz care a avut efectul opus și i-a făcut să se revendice și mai puternic de la Mișcarea Legionară. E o întreagă discuție aici plină de contradicții, însă anticomunismul oamenilor care se revendică de la legionari se poate combate foarte ușor prin a le explica ce a fost operațiunea Gladio, ce a însemnat socialismul, care au fost cauzele celui de-al Doilea Război Mondial și cum în prezent, legionarii sunt reprezentați de teroriștii pro-Ucraina, iar măsurile pe care le ia statul român sunt obișnuite pentru sistemul capitalist aflat în criză.
  
• Anticomunismul oamenilor de rând care au crescut în perioada austerității anilor ‘80: Acesta din urmă este cel mai important pentru noi de combătut în această perioadă pre-revoluționară pentru că ne oprește din a dezvolta o mișcare populară care să aducă clasa muncitoare la putere din nou. Românii născuți după ce a ajuns Nicolae Ceaușescu la putere erau adolescenți în momentul în care au început măsurile de austeritate. Spre deosebire de părinții și bunicii lor care au crescut în anii grei ai monarhiei, ai războiului și ai reconstrucției post-belice, aceștia au avut o copilărie fără griji în care totul era posibil și lumea era frumoasă și liniștită, însă au devenit adolescenți și adulți tineri în anii austerității, așa că formarea lor ca oameni e legată de aceste amintiri în care stăteau la cozi și aveau rații la benzină. Sigur, sunt lucruri adevărate, dar e datoria noastră să le explicăm oamenilor care a fost cauza austerității, criza petrolului regizată de imperialiști, amenințările cu sancțiuni din partea FMI, sabotajele contrarevoluționarilor, revizionismul lui Gorbaciov și o criză economică generalizată la nivel mondial, resimțită chiar și în Vestul construit pe jaf colonial. Întrebați-i pe britanici cum era în vremea lui Margaret Thatcher, pe japonezi cât de mult a durat criza la ei sau ce măsuri a luat Reagan în SUA și câți oameni au fost aruncați în cea mai abjectă mizerie materială. Dar spre deosebire de Occident, în România austeritatea a fost resimțită echitabil de toți membri societății, poate chiar mai puțin de cei din mediul rural, spre deosebire de austeritatea capitalistă care îi lovește disproporționat pe cei vulnerabili pentru a proteja clasa burgheză.
  
  Dar privind în ansamblu, trebuie să le arătăm oamenilor progresul uriaș adus de socialism, modernizarea unei țări semi-feudale care era prima în Europa la mortalitate infantilă și analfabetism. România a avut în secolul XX o revoltă țărănească zdrobită de armată cu artileria în perioada în care în lume aveau loc greve muncitorești. Situația României nu trebuie comparată cu a puterilor imperialiste, ci cu a coloniilor sau neo-coloniilor lor. Cum s-au dezvoltat condițiile materiale ale oamenilor de rând în perioada statului proletar față de Grecia sau America de Sud? La fel cum s-a dezvoltat China față de India este răspunsul.
  
  Nu putem compara condițiile din 2026 cu 1989, ignorând 37 de ani de progres tehnologic global. Da, o ducem mai bine acum, dar am rămas mult în urmă față de situația noastră relativă la nivel global din 1989. Nu putem compara o mașină din 2026 cu una din 1989, cu atât mai puțin un întreg sistem economic. Da, a fost greu, dar chiar și în vremurile grele, progresul material față de trecut era colosal. Criza din perioada interbelică a adus mortalitate, săptămâni de muncă de 72h și greve înăbușite cu armata pentru popor și a protejat stilul de viață al burghezimii naționale. Cum arătau orașele României înainte de guvernul Groza? Câți oameni aveau curent electric? Câți copii mergeau la școală, liceu, facultate? Câștigarea demnității vieții pentru poporul român, modernizarea statului român și construirea unei infrastructuri economice și instituționale de pe urma căreia trăim și astăzi sunt meritele procesului istoric al comunismului.
  
  Acesta n-o să arate acum la fel ca în anii 80, dezvoltarea forțelor de producție și schimbările în economia mondială ar face o astfel de restaurare imposibil de realizat chiar și-n teorie.
  
  Comunismul nu e un set de reguli care e aplicat dogmatic la un anumit moment, este mișcarea populară care abolește starea prezentă a lucrurilor și câștigă puterea politică pentru clasa muncitoare, este o luptă pentru drepturi economice și democratice purtată în contextul societății în care are loc, cu toate particularitățile și contradicțiile ei.