-David A. Marin
English translation coming soon!
Susțin exproprierea “fermierilor” albi din Africa de Sud – termenul acesta de „expropriere”, însă, este limitat. Mai corect ar fi spus că susțin REÎMPROPIETĂRIREA poporului sud-african colonizat.
O să explic, concis și la obiect, de ce este de bun simț pentru orice marxist să susțină această măsură. În presa românească, termeni șoc și știri senzaționale, pompoase, patetice au cuprins pe mai toți așa-zișii jurnaliști și așa-zișii intelectuali, folosindu-se exprimări exagerate și hiperbolice precum “al doilea apartheid” sau “genocidul albilor”, ceea ce mi-a arătat că este absolut necesar pentru câțiva dintre noi să clarifice puțin situația și să explice acest fenomen fără să recurgă la concluzii ce încearcă să simplifice situația într-un mod vulgar și anti-istoric.
Indivizii asupra cărora se vor aplica aceste măsuri în Africa de Sud nu sunt țărani mijlocii, nu sunt țărani de jos. 79% din populația Africii de Sud este neagră. Această populație deține 1.2% din pământul Africii. Deci și prin urmare, pământul ce va fi redistribuit este pământul unei minorități burgheze, a claselor de sus, exploatatoare – mai exact, in contextul Africii, a descendenților colonialiștilor, a deținătorilor burghezi de averi imense și de suprafețe masive de pământ, a corporațiilor ce au monopolizat producția sud-africană. Această populație burgheză este, în mare măsură, de origine europeană – 21% din populație ce trăiește pe pielea celor 79% de jos, și obiectul principal ce face posibil acest parazitism este cantitatea masivă de pământ a boierilor albi (chiar ăsta este termenul folosit in Afrikaans pentru ei, „Boer”), în comparație cu pauperitatea comunității etnice sud-africane.
Marxiștii români trebuie deci să privească această situație din prisma claselor economice, din prisma materialistă. Exploatarea de clasă și exploatarea rasistă merg mână în mână – marile imperii au colonizat, au sclăvăgit, au furat și au sărăcit Africa. Pământul și munca africană au fost însușite cu sabia și focul. Ulterior, în majoritatea statelor africane au existat mișcări pentru independență națională, susținute de state socialiste precum Cuba (Fidel Castro a fost un mare prieten al lui Nelson Mandela în Africa de Sud, Nelson Mandela mereu l-a lăudat drept un ajutor real si concret în lupta împotriva apartheidului, ce a adus ajutor direct și material, nu doar declarații simbolice precum au făcut unele state capitaliste). Din nefericire, exploatarea nu a fost eliminată decât într-o anume măsură, căci mișcările naționale nu sunt îndeajuns de puternice fără o dimensiune de clasă destul de dezvoltată și avansată în teoria și discursul emancipator, iar datorită ridicării neoliberalismului în Africa, în locul steagurilor imperiale au venit corporațiile și multinaționalele, extrăgând resursele Africii, exploatând, furând, sclăvăgind la fel cum o făceau înainte colonialiștii. Înțelegem acest fenomen drept neocolonialism – și merge mână în mână cu imperialismul marilor puteri. Acum sute de ani avem steagurile imperiale – acum aveam logourile corporațiilor. Marii profitori ai colonialismului și neocolonialismului, deci marii burghezi, sunt acești “fermieri albi”, acești boieri despre care discutăm și a căror proprietăți agrare vor fi redistribuite ca urmare a legii votate recent în parlamentul sud-african. Socialistul român trebuie deci să înțeleagă că nu e vorba de nea Geani de la el din sat, cu doi porci și câteva roșii în curtea din spate, nu acest individ este amenințat în Africa de Sud astăzi – e vorba de “țărani” albi care sunt țărani cum sunt directorii de la multinaționalele agricole tot niște “țărani”, sau cum e și Țiriac „un simplu bancher” de la ghișeu – poți folosi termenul, dar mult mai corect este să le spui verde-fățiș “burghezi”, sau și mai concret, “boieri”, caci nu ei muncesc acest teren agrar cu mâinile lor, cum face nea Geani, și deci de ce sa fie ei cei ce extrag profitul?
Julius Malema, partidul EFF (Economic Freedom Fighters), al treilea cel mai mare din Africa de Sud, un partid radical de stânga, au fost principalii susținători ai acestei reforme. SACP, tovarăși ai PSR-ului, partidul comunist sud-african, unde cunosc personal diverși lideri și organizatori din tineret, inclusiv secretarul general, susțin și ei această lege drept un pas spre o adevărată restructurare economică marxistă – ce este evident mai complicată și complexă și nu se reduce doar la a lua de la X exploatator și a da Y exploatat, ci la a trece proprietatea privată în proprietate colectivă, socială. Pasul următor ar fi instaurarea cooperativelor agrare, a unui mod de producție socialist și democratic, organizat pe baze sustenabile și egalitare. În Zimbabwe, unde a fost aplicată o măsură similară, datorită lipsurilor ideologice și cunoștințelor marxiste ale guvernământului Mugabe, cât și a corupției din cadrul organizațiilor de stat, terenul nu a fost redistribuit destul de egal, unii primind mai mult decât alții și existând favorizări. Cu organizații de încredere precum EFF-ul, unde majoritatea membrilor sunt socialiști și comuniști, și Partidul Comunist Sud-African, marxist-leninist, cât și datorită unei extinse conștiințe de clasă în Africa de Sud, sperăm că asemenea greșeli nu vor avea loc, și dacă vor avea loc, sperăm ca muncitorii și țăranii sud-africani să ia acțiune. Totuși, cu vigilență, demnitate și autoritate muncitorească, abuzurile acestea vor fi fie limitate, fie eliminate. Nu trebuie însă să fim idealiști – redistribuirea pământului nu este destul. Dacă Nea Geani primește niște pământ, și după face 7 copii, pământul trebuie împărțit la 7, după, dacă aia 7 fac încă 7 copii, ce mai faci tu cu pământul și cum îl administrezi? Sau cum poate statul să ajute noii fermieri împroprietăriți dacă aceștia nu au uneltele și sculele necesare, și cum le poate oferi aceste scule și unelte fără să aibă o sursă de venit de la această redistribuire? Soluția este evidentă – cooperative agrare industrializate puternic – singurii ce s-ar opune la aceste reforme ar fi mic-burghezii sud-africani și marii burghezi sud-africani, întrucât interesul lor de clasă este să își conserve averea și autoritatea economică exploatatoare. Lipsa lor de satisfacție în această situație nu are absolut nicio importanță – în primul rând că nu la sentimentele lor trebuie să ne gândim noi acum, căci din case nu au fost dați afară, sub saltea nu au fost căutați de bani, însă nici să își conserve averea întocmită prin sânge, sclavagism și jaf istoric nu ar trebui să aibă voie.
Ceea ce îmi aduce un zâmbet larg pe buze este faptul că nu contează cât va urla presa burgheză de dreapta – această lege a fost aprobată și va fi aplicată în Africa de Sud, organizațiile radicale de stânga, marxiste, socialiste, comuniste având astăzi în această tară mai multă putere reală (și nu doar teoretică) decât organizațiile neoliberale. Dreaptă dragă, zici că a rămas socialismul în secolul 20, că discursul nostru politic este învechit și că nu mai are relevanță, că suntem puțini? Ia privește puțin aici! Sud-africanii fac astăzi pași mândri și mari spre emancipare economică, spre un sistem unde omul se află mai presus de profit. Această victorie a lor nu este cea decisivă, însă este o victorie – nu doar pentru ei, ci și pentru noi, marxiști de pretutindeni.
Articol preluat de pe Socialistul.